paul
adaugata de paul 3764 zile in urma cu (via gandul.info)
Fostul premier Victor Ponta este aşteptat, joi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost citat ca martor în dosarul în care este pus sub urmărire penală cumnatul său, Iulian Herţanu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
0 Comentarii
adaugata de paul 3764 zile in urma cu (via gandul.info)
Alarma cu bombă la Colegiul de informatică "Traian Lalescu" din Hunedoara, în urma căreia peste 900 de elevi şi 64 de cadre didactice au fost evacuaţi, a fost falsă, iar autorul este un elev de 13 ani audiat în prezent de poliţişti, în timp ce toţi ceilalţi elevi au fost lăsaţi să plece acasă.
adaugata de paul 3764 zile in urma cu (via gandul.info)
337 de balene sei au eşuat pe coasta sudică a statului Chile, fiind, potrivit oamenilor de ştiinţă, cel mai mare dezastru de acest fel înregistrat vreodată, informează Associated Press, citată de Time.
adaugata de paul 3764 zile in urma cu (via gandul.info)
Universitatea Bucureşti a trimis din nou la Ministerul Educaţiei dosarul privind plagiatul tezei de doctorat a fostului prim-ministru Victor Ponta, solicitând ministrului Adrian Curaj să îi retragă acestuia titlul de doctor, conform rectorului Mircea Dumitru.
adaugata de paul 3764 zile in urma cu (via gandul.info)
Comandantul Spitalului Militar avansată general, o premieră în istoria de 184 de ani a spitalului
adaugata de paul 3764 zile in urma cu (via gandul.info)
Sorin Oprescu a fost externat de la Institutul "Marius Nasta". Ce se întâmplă în continuare cu fostul primar
adaugata de paul 3764 zile in urma cu (via gandul.info)
Veşti foarte proaste pentru românii care aşteaptă autostrada Piteşti-Sibiu: nu se va întâmpla nimic înainte de 2017
adaugata de paul 3764 zile in urma cu (via gandul.info)
Elevii din aproape o sută de clase din Cluj şi Sibiu, dar şi din 12 şcoli din Capitală fac cursuri de educaţie medicală şi prim ajutor, în cadrul proiectului pilot "Sunt Primul Ajutor! SPA Junior", cu sprijinul serviciilor de ambulanţă.
adaugata de paul 3764 zile in urma cu (via gandul.info)
Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că şeful statului, Klaus Iohannis, avea "obligaţia să ţină cont de istoria României şi să cinstească Marea Unire", adăugând că niciodată tragedii precum cea din Clubul Colectiv sau de la Paris nu justifică anularea recepţiei preşedintelui de Ziua Naţională.
adaugata de paul 3764 zile in urma cu (via gandul.info)
Tragedie la Călăraşi: bătrânul dispărut din Spitalul Judeţean, găsit mort într-un canal
Pagini: Prev 233 234 235 236 237 Next |