Toate stirile
2
voturi
adaugata de zvoner in urma cu 5738 zile (via capital.ro)
Ministerul Economiei, acţionar minoritar la OMV Petrom (SNP), nu este împotriva majorării capitalului companiei petroliere, iar grupul austriac OMV, care o controlează, va decide probabil în AGA din aprilie momentul operaţiunii, a declarat, joi, ministrul de resort, Adriean Videanu."Nu suntem împotiva majorării capitalului Petrom. Probabil în AGA din aprilie va fi deci
2
voturi
adaugata de zvoner in urma cu 5738 zile (via capital.ro)
Starul pop Madonna, împreună cu fiica sa de 13 ani, Lourdes, va lansa o linie de haine pentru adolescenţi,  sub brandul "Material Girl". În prima fază colecţia va fi comercializată doar pe piaţa din Statele Unite. Pentru realizarea acestui proiect Madonna a colaborat cu Iconix Brand Group, una dintre cele mai importante companii de textile din lume. Pentru comercializarea pr
2
voturi
adaugata de zvoner in urma cu 5738 zile (via capital.ro)
Centrul Medical Unirea a anunţat inaugurarea celei de-a şaptea clinici din afara Bucureştiului - Centrul de Investigaţii Medicale Bacău, în urma unei investiţii de 1 milion de euro. Potrivit companiei, aceasta s-a concretizat în decembrie 2009 prin cumpărarea de către CMU a unei participaţii majoritare la CIM Bacău.“Bacăul este un oraş important în Moldova dacă
2
voturi
adaugata de zvoner in urma cu 5738 zile (via capital.ro)
Guvernul va permite companiilor să achite cu prioritate principalul unei restanţe la bugetul de stat, şi nu penalităţile aferente datoriei, şi va reduce numărul declaraţiilor fiscale care trebuie completat lunar de firme pentru plata diverselor contribuţii, a anunţat, joi, premierul Emil Boc."Vom permite plata principalului, nu a accesorului atunci când achitaţi o datorie la fisc.
2
voturi
adaugata de paul in urma cu 5738 zile (via m.gandul.info)
Ordonanţa aprobată anul trecut de Guvern prin care restanţele salariale câştigate de către bugetari în instanţă au fost eşalonate la plată pe o perioadă de trei ani va fi aplicată şi în perioada următoare, deoarece resursele bugetare sunt limitate, a declarat, joi, şeful Executivului, Emil Boc.
2
voturi
adaugata de paul in urma cu 5738 zile (via m.gandul.info)
Cabinetul Boc va permite companiilor să achite cu prioritate principalul unei restanţe la bugetul de stat, şi nu penalităţile aferente datoriei, şi intenţionează să reducă numărul declaraţiilor fiscale care trebuie completat lunar de firme pentru plata diverselor contribuţii.
2
voturi
adaugata de paul in urma cu 5738 zile (via m.gandul.info)
Reprezentanţii Centrului Infotrafic al Poliţiei Române au anunţat că trei drumuri naţionale şi mai multe drumuri judeţene sunt blocate, joi dimineaţă, din cauza zăpezii şi a viscolului, iar în Bucureşti traficul se desfăşoară cu mare dificultate.
2
voturi
adaugata de paul in urma cu 5738 zile (via m.gandul.info)
Companiile Olympic şi Aegean Airlines au anulat azi patru curse Bucureşti- Atena şi retur, din cauza grevei controlorilor eleni de trafic aerian.
2
voturi
adaugata de paul in urma cu 5738 zile (via m.gandul.info)
Există şi o parte bună a şomajului şi ea nu este de neglijat. Datorită lui România a avut o creştere a productivităţii muncii de 11,3% în mijlocul crizei.
2
voturi
adaugata de paul in urma cu 5738 zile (via m.gandul.info)
Oamenii aflaţi la coadă la ghişee, clienţii unei frizerii şi amatorii de fitness se numără printre cei mai importanţi consilieri ai politicienilor români. Neîncrezători în mass-media şi dornici să ia, fără intermediari, „pulsul” opiniei publice mai ales în vremuri de criză, preşedintele şi premierul, cât şi alte figuri importante din instituţiile de stat apelează la re


Pagini: Prev 418 419 420 421 422 Next

Adauga o stire

 







Zvon.ro